You are missing some Flash content that should appear here! Perhaps your browser cannot display it, or maybe it did not initialise correctly.
Echipa de Management
![]() |
S-P O’Mahony – Director General
S-P O’Mahony are o experienţă vastă în domeniul relaţiilor internaţionale, al investiţiilor de capital străin şi dezvoltare regională, totodată este un profesionist în domeniul de marketing și vânzări. Pe parcursul carierei sale a contribuit la activitatea unor instituţii internaţionale precum British Airways, Malev sau Ambasada Irlandei în Ungaria și România. Cu experienţă în dezvoltarea regională socială, el este CEO şi vicepreşedinte al Consiliului de Administrație Opportunity Microcredit România; totodată colaborează cu GoodBrand, o companie de consultanţă specializată în dezvoltarea strategiilor sociale corporatiste. |
![]()
![]() |
János Bereczki – Director (Operațiuni)
Ca Director General Adjunct al Opportunity Microcredit România, János Bereczki coordonează activitatea mai multor departamente, precum vânzări, risc sau comunicare și marketing. Atât în viaţa sa profesională cât şi cea individuală, el s-a dedicat să găsească răspunsuri la întrebări referitoare la dezvoltarea întreprinderilor mici şi micro, sau la problemele economice şi sociale ale perspectivelor de dezvoltare. Folosind experienţa şi cunoştinţele sale economice, comerciale, corporative lucrează din greu pentru a oferi oportunităţi întreprinderilor mici şi micro. |
![]()
![]() |
Dana Gaga – Director (Financiar)
În anul 1995, Daniela Gaga a primit oferta de a face parte dintr-o echipă care avea să stea la baza implementării unui concept nou în economia românească: microfinanţarea. La începutul activităţii sale a gestionat activitatea economică a instituției, implementând pas cu pas structura organizatorică, sisteme financiare, monografii contabile, apoi a condus departamentul financiar contabil. În prezent face parte din conducerea instituției, fiind membru al echipei de senior management, având funcţia de Director General Adjunct. |
![]()
![]() |
Călin Chirilean – Director IT
Călin Chirilean s-a alăturat colectivului Opportunity Microcredit România în 2001 imediat după absolvirea universităţii, dezvoltându-se din punct de vedere profesional concomitent cu creșterea firmei. A contribuit la implementarea sistemelor de management a informaţiilor financiare, a conceput şi dezvoltat infrastructura de reţea şi comunicaţii securizate. Începând din 2008 Călin Chirilean coordonează Departamentul Informatic, considerând că pentru un informatician domeniul financiar-bancar este unul plin de provocări şi satisfacţii. |
![]()
![]() |
Adriana Cozlea – Avocat
Timp de 17 ani Adriana Cozlea a acordat asistență juridică Băncii Comerciale Române (BCR-ERSTE), și a optat să profeseze în continuare ca avocat independent. Este totodată și lector universitar și a predat timp de 10 ani legislație financiar-bancară și valutară la Universitatea Dimitrie Cantemir din Târgu-Mureș. Din iunie 2009 i-a fost oferită șansa de a acorda asistență juridică în domeniul în care s-a specializat practic dar și teoretic. Astfel s-a angajat cu entuziasm să înființeze și să conducă Departamentul Juridic al Opportunity Microcredit România. |
![]()
![]() |
Helga Dumitrescu – Director Resurse Umane
Helga Dumitrescu, de profesie psiholog cu specializarea în psihologia muncii și trainer certificat, s-a alăturat echipei Opportunity Microcredit România în 2006 și coordonează Departamentul de Resurse Umane. Helga consideră că prin domeniul resurselor umane și-a găsit vocația, permițându-i să îmbine latura sa intuitivă cu simțul practic. |
![]()
![]() |
Csilla Henter – Șef Birou Administrativ
Csilla Henter lucrează la Opportunity Microcredit România încă din anul 1995, de când a luat ființă compania, crescând împreună cu ea. Începând de anul trecut, face parte din echipa de conducere a acestei companii. Are convingerea că poate contribui la dezvoltarea instituției prin promovarea valorilor creștine, valori care au stat la baza fondării Opportunity, având misiunea de a transforma în bine viața tuturor oamenilor care apelează la serviciile oferite de Opportunity. |
![]()
![]() |
Rodica Lazăr – Director de risk
Rodica Lazăr a parcurs cea mai mare parte a carierei profesionale în calitate de Risk Manager în cadrul uneia dintre cele mai mari bănci din România. Au fost anii în care a învățat că un manager de succes este acela care își inspiră subordonații să-și asume riscuri și să învețe, oferindu-le propriul exemplu. S-a alăturat echipei Opportunity Microcredit România, provocată de spiritul si de valorile instituției, de modul în care este valorizat OMUL. Aici a găsit acel echilibru dintre creativitate și responsabilitate care aduce după sine satisfacția profesională. |
![]()








